România, la nivelul Rusiei: când vom deveni cel mai mare producător de gaze naturale, ce înseamnă pentru români

de: Alexandru Puiu
15 12. 2021

România stă pe o comoară, când vine vorba de depozitele de gaze naturale. Din păcate, suntem incredibil de ineficienți în a exploata acea comoară. Cea mai recentă dovadă în acest sens vine din Marea Neagră.

Într-o intervenție televizată la Profit TV, ministrul Energiei a explicat situația gazelor din Marea Neagră, valoarea lor reală și particularitățile procesului de exploatare. Cu această ocazie, a atras atenția asupra faptului că acea cantitatea de gaze naturale ar putea pune țara noastră pe aceeași linie cu Rusia și peste toate celelalte țări europene. În mod regretabil, însă, nu ne vom putea bucura prea curând de această resursă naturală.

Marea Neagră, salvarea românilor, când vine vorba de facturi la gaz

”Odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră, de acolo vor ieşi 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual. În prezent România consumă 12 miliarde de metri cubi. E clar că, odată cu exploatarea gazelor din Marea Neagră vom avea un surplus şi vom fi un jucător pe piaţa regională”, a explicat ministrul Energiei.

Practic, acest efort exploatativ va ajuta România să dobândească o independență energetică semnificativă, ne va ajuta să nu mai depindem de ruși în privința necesarului de consum. Problema este că trebuie să așteptăm până în 2026 până când ne vom putea bucura de gazul din Marea Neagră. ”Mai devreme nu este posibil”, a insistat Virgil Popescu.

”Vom deveni primul producător de gaze din Europa, exceptând Federaţia Rusă”, a mai spus Popescu, precizând că rezervele ne vor ţine între 15 şi 20 de ani.

Până atunci, soluția stă în instalații de panouri solare subvenționate de stat. Doar în acest fel, o mare parte din consum poate fi luată din producția proprie și, implicit, se va vedea pe factură. Bugetul pentru această inițiativă a fost suplimentat și pentru anul viitor, iar beneficiari pot fi atât companiile, cât și cetățenii obișnuiți.